Ultimele articole

Pluta expandata - aplicatii industriale

Pluta expandata aplicatii industriale 1Pluta expandata (neagra) este produsa din materie prima vegetala: scoarta stejarului de pluta. Pluta expandata e alcatuita din granule ce inglobeaza 50% aer si nu se deterioreaza in mediu umed. Placile din pluta expandata sunt folosite nu doar pentru izolatii termice ci si pentru izolatii fonice si antivibratii.
Pentru producerea plutei expandate granulele de pluta sunt asezate intr-un cuptor sub presiune, sunt incalzite pana la 300°C si astfel granulele expandeaza si umplu intreg volumul alcatuind un corp unitar. Apoi pluta astfel expandata este racita si dupa aceea feliata la dimensiunile necesare. Dupa aceea placile astfel obtinute sunt impachetate.
Domeniile de utilizare sunt: izolarea peretilor, podelelor, tavanelor, camerelor frigorifice, conductelor, usilor etc. De asemenea placile de pluta expandata se folosesc ca material anticondens, ca suport antivibratii la diverse utilaje, pentru corectii acustice, pentru confectionarea unor obiecte decorative sau mici piese de mobila.
Pluta expandata (pluta neagra) se produce in placi de dimensiuni variate (1000x500 mm si grosimi de la 10 mm la 100mm) si la densitati diferite (de la 80 kg/mc la peste 300 kg/mc).
Aplicatiile uzuale ale plutei expandate sunt:izolatiile termice si protectia antivibratii a utilajelor industriale.

 

Izolatii termice

Pluta expandata poate fi folosita ca izolator termic pentru podele, pereti, tavane si sarpante asa cum vedeti in imaginile urmatoare.

 

Pluta expandata aplicatii industriale 3
Pluta expandata aplicatii industriale 4 Pluta expandata aplicatii industriale 5

In general pentru izolatii termice se foloseste pluta expandata de densitate mica (intre 80 si 130 kg/mc).

 

Protectie antivibratii

Datorita elasticitatii sale pluta expandata are calitati antiseismice deosebite. De aceea pentru a reduce sau elimina transmiterea vibratiilor si zgomotelor in intreaga cladire sau chiar si in cladirile vecine, suportul (fundatia) utilajului ce produce vibratii trebuie izolat de restul cladirii.
Placile de pluta expandata pot rezolva orice problema de acest fel.

Pluta expandata aplicatii industriale 6

Schema modului de construire a unei fundatii care sa atenueze (sau chiar sa elimine) vibratiile o aveti mai jos:

1. Realizarea cuvei fundatiei  (acesta se realizeaza de obicei din beton armat)

Pluta expandata aplicatii industriale 7

2. Aplicarea plutei expandate de mare densitate pe podeaua radierulului constructiei

Pluta expandata aplicatii industriale 8

3. Aplicarea plutei expandate de densitate mai mica pe peretii radierului

Pluta expandata aplicatii industriale 9

4. Turnarea betonului in cuva radierului

Pluta expandata aplicatii industriale 10

5. Acoperirea fundatiei

Pluta expandata aplicatii industriale 11

Mai jos aveti o schema de principiu pentru realizarea fundatiilor pentru atenuarea vibratiilor.

Pluta expandata aplicatii industriale 12

1. Izolatie
2. Izolatie si protectie pentru pluta expandata
3. Fundatie de beton armat
4. Pluta expandata (110-120 kg/mc)
5. Peretii cuvei radierului (in mod uzual sunt din beton armat)
6. Pluta expandata de mare densitate (in functie de incarcare)
7. Fixarea plutei expandate
8. Radierul din beton armat
9. Piatra sparta

Solicitati mai multe informatii aici.

Ultimele articole