Ultimele articole

Nu exista articole

1. Cărămizile ceramice sunt produse din materiale naturale
Pentru producerea cărămizilor ceramice se folosește argila, un material natural care se găsește din abundență în multe zone. Argila este arsă la temperaturi ridicate în cuptoare speciale. În procesul de ardere materialul ceramic devine foarte durabil datorită procesului de vitrifiere în urma căruia particulele componente ale argilei fuzionează realizând o masă compactă.
Totuși mulți oameni confundă cărămizile ceramice cu cărămizile produse din alte materiale. Cele mai cunoscute sunt cele din beton care au ca liant cimentul. În cazul acestora culoarea predominantă va fi gri. Pentru a obține alte culori va fi nevoie să adăugăm pigmenți în compoziția materialului. Spre deosebire de acestea cărămizile ceramice pot fi produse într-o mare varietate de culori și nuanțe, culori ce vor rezista în timp datorită materialelor naturale din care sunt obținute. Pe deasupra, contrar senzației majorității oamenilor, cărămizile ceramice sunt mult mai rezistente decât cele din beton.


2. Cărămizile ceramice și-au probat durabilitatea de-a lungul istoriei
Folosirea cărămizilor ca material de construcție a demarat încă de la începutul civilizației umane în orientul apropiat și în India, apoi în Egiptul antic și imperiul Roman și a continuat apoi în toată Europa până în zilele noastre (mai ales în țările anglo-saxone). Astăzi găsim în întreaga lume o mulțime de realizări arhitectonice din cărămizi ceramice, care au probat rezistența acestui material deosebit. 
Astăzi tehnologia de producere a cărămizilor ceramice s-a îmbunătățit semnificativ și de aceea pe piață avem o varietate mai mare decât în orice altă perioadă a istoriei umane.


3. Cărămizile ceramice oferă o protecție superioară oricărei clădiri
Vă mai aduceți aminte de povestea celor trei purceluși? Chiar dacă ați auzit-o demult în copilărie, ea este valabilă și astăzi. Cercetările confirmă superioritatea unei cădiri realizată din cărămizi ceramice în cel puțin 3 domenii majore:
     a. Protecție împotriva incendiilor. Știm că materia primă pentru cărămizile ceramice este argila arsă la temperaturi ridicate, material care nu arde.
     b. Protecție față de vânturi puternice. Sunt studii care au probat unmătorul adevăr: fațadele realizate din cărămizi ceramice sunt mai protejate decât cele protejate cu lemn sau tencuieli decorative. Studiile au demonstrat că aceleasi obiecte care sunt purtate de un vânt ce are viteza de 40 km/h și produc distrugeri unei fațade cu tencuială decorativă, vor produce distrugeri similare unei fațade din cărămidă doar dacă viteza vântului atinge 130 km/h.
     c. Protecție împotriva umidității. Studiile au demonstrat că o protecție mai bună împotriva umidității este asigurată de cărămizile ceramice decât alte materiale folosite pentru fațade. Folosirea cărămizilor ceramice reduce probabilietatea dezvoltării mucegaiurilor, protejează mai bine clădirile din lemn atât de umezeală cât și de infestarea cu insecte.


4. Cărămizile ceramice păstrează aspectul fațadelor la fel de frumos pentru perioade mult mai lungi și cu cheltuieli minore de întreținere în comparație cu orice alt material decorativ
Cărămizile ceramice mențin valoarea clădirilor, nu se distrug în timp, nu trebuie vopsite, nu pot fi deteriorate de insecte sau păsări, nu pot fi penetrate de rozătoare etc. Varietatea cărămizilor ceramice permite folosirea lor în orice stil arhitectural, fac parte din acea categorie restrânsă de produse care pot arăta mai bine odată cu trecerea timpului. Cărămizile absorb zgomotele, oferind astfel și un mai bun confort acustic mai ales în zonele aglomerate. De aceea în marile metropole ale lumii clădirile din cărămidă sunt mai căutate.


5. Cărămizile ceramice sunt ”natural” eficiente energetic
Pereții realizați din cărămidă înglobează în mod natural energie termică. Aceasta înseamnă că în perioada mai caldă a zilei va fi mai răcoare în interior. Aceste calități ale cărămizilor erau cunoscute oamenilor cu multe secole în urmă.


6. Cărămida ceramică este cel mai ”verde”material pentru construcții
     a. E produsă din materiale naturale – argila este un material existent în cele mai multe părți ale globului
     b. Sunt nenumărate metode de reciclare – cărămizile vechi pot fi refolosite, cele sparte pot constitui strat suport, pot fi ”măcinate” și folosite astfel în amenajările peisagistice
     c. Implică pierderi minime – în mod normal toată argila extrasă se folosește, nu se pierde nimic. Practic producătorii fie refolosesc  resturile de argilă din procesul de producție, fie realizează alte produse din ea. 
     d. Procesul de producție este inofensiv pentru mediu înconjurător – peste 80% din producători folosesc ca sursă de energie gazul natural, iar unele fabrici folosesc surse de energie alternative, adică materiale rezultate din alte industrii si produse reziduale din alte procese.
     e. În procesul de producție cărămizile ceramice înglobează o cantitate scăzută de energie – având în vedere rezistența cărămizilor ceramice nu vom folosi energie suplimentară pentru înlocuirea lor probabil zeci de ani dacă nu chiar sute.  De fapt cărămizile ceramice fac parte din acea categorie restrânsă de materiale care pot fi refolosite. În țările cu tradiție în folosirea cărămizilor ceramice există chiar o piață foarte solidă pentru cărămizile recuperate din clădirile vechi și firme specializate în recuperarea lor și reintroducerea în circuitul economic.

 

Ultimele articole

Nu exista articole