Ultimele articole

Izolatii fonice

Izolarea fonica a unei incaperi/cladiri implica rezolvarea izolarii celor 2 tipuri de zgomot perturbator.

1. Izolarea la zgomot aerian defineste actiunea prin care se urmareste ca elementele separatoare intre unitatile functionale ale cladirii (in principal pereti sau plansee) sa reduca transmisia zgomotului aerian intre cele doua spatii pe care le separa. Reducerea trebuie sa fie efectiva in ambele sensuri de transmitere a zgomotului.

2. Izolare la zgomot de impact este actiunea prin care se urmareste ca nivelul de zgomot datorat unor socuri de natura mecanica (pasi, obiecte cazute, manevrari de mobilier) asupra ansamblului unui planseu sa se auda pe cat posibil redus atat in spatiul de sub planseu cat si in spatiile alaturate. Zgomotul de impact este unul din aspectele domeniului mai vast al zgomotului transmis pe cale solida (denumit si zgomot structural).